Timișoara ar putea avea centură feroviară, care să scoată traficul de marfă din centrul orașului. Consiliul Județean a lansat deja licitația publică pentru serviciile de realizare a studiului de fezabilitate. Mai exact, CJ Timiș își propune să realizeze un traseu de cale ferată cu racord la magistrală la Remetea Mare trecând prin Ghiroda, Giarmata, Pișchia, Sânandrei și racord la linia Ronaț – Arad. Valoarea estimată a contractului conform studiului de piață realizat este de 9.800.000 lei, la care se adaugă 2.352.000 lei TVA, valoarea totală fiind de 12.152.000 lei cu TVA, din care 800.000 pentru anul 2022, transmit reprezentanții CJT într-un comunicat.

Pentru această investiție există un studiu de prefezabilitate din 2009, însă, acum, în contextul lucrărilor la calea ferată pe culoarul pan-european IV, s-a repus pe tapet ideea realizării unei centuri feroviare. Studiul de fezabilitate, scos la licitație, este menit a stabili culoarul final, cât și valoarea investiției. Firmele interesate de realizarea documentației pot depune oferte până pe 20 iulie. Câștigătorul licitației va avea la dispoziție 12 luni pentru predarea studiului de fezabilitate.

Realizarea unei centuri feroviare, în special pentru transportul de marfă, având în vedere și interconectarea Aeroportului Internațional Traian Vuia cu magistrala 900, contribuie la eliminarea blocajelor și a disconfortului creat de traversarea trenurilor de marfă prin centrul Timișoarei. Magistrala 900 de cale ferată, al cărui traseu este București Nord – Roșiori – Craiova – Filiași – Caransebeș – Timișoara Nord, străbate teritoriul județului pe relația Lugoj – Timișoara. Aceasta face parte din Coridorul IV Pan European.