Colterm a demarat programul de revizii tehnice

În vederea pregătirii sezonului de furnizare a agentului termic pentru sezonul 2016-2017, Colterm a demarat programul de revizii tehnice necesar creșterii gradului de siguranță în funcționarea rețelei termice de transport. Lucrările vor fie efectuate etapizat, pe parcursul mai multor saptămâni, în diferite zone ale Timișoarei, spun reprezentanții societății.

În perioada 27 iunie – 1 iulie 2016 se vor efectua probele sub presiune în zona de nord a urbei. În aceste condiții, va fi sistată furnizarea apei calde în următoarele zone: luni, 27 iunie 2016, începând cu ora 00, punctele termice: 8A, 8B, 8C, 17, 17A, 19, 20, 21, 22, 23, 27, 28, 29, 32, 33, 35, 36, 37, 38, 38A, 38B, 39, 40, 41, 71, 72, 73, 74, 74A şi 75. Vor fi afectați consumatorii din zonele: Calea Aradului Est-Vest, Calea Lipovei, Ion Ionescu de la Brad, Calea Lugojului, Simion Bărnuţiu, Tipografilor, Policlinicii şi Detunata.

Marţi, 28 iunie 2016, începând cu ora 8, punctele termice 22A, 25, 26, 30, 31, 34, 43, 43A, 44, 45, 45A, 45B, 46, 47, 47A, 48, 48A, 48B, 48C, 49, 49A. Vor fi afectați consumatorii din zonele: Circumvalaţiunii, Bucovina, Matei Basarab, Torontal, Oituz şi Piaţa Unirii (parţial). În funcţie de complexitatea avariilor care vor apărea la probele de presiune se va stabili ordinea în care se va putea relua alimentarea cu apă caldă a acestor zone, mai transmit cei de la Colterm.