Circulația va fi închisă pe o porțiune din DN 58

Circulația va fi închisă pe DN 58, sectorul km 44+000 – km 50+000, în vederea desfășurării Cursei Automobilistice Naționale – Cupa Reșița 2019, în zilele de 29 și 30 iunie, între orele 0800 – 1900.

În perioada derulării evenimentului sportiv traficul se va desfășura după cum urmează: Reșița – DJ581 – Grădinari – DN57 – Oravița – DN57B – DN58 – Anina – DN58 Carașova. 

La capetele sectorului închis circulației, precum și pe drumurile laterale care intersectează porțiunea de drum restricționat se vor amplasa bariere cu indicatoare ”DRUM ÎNCHIS” și ”ACCESUL INTERZIS”, precum și panouri informative cu variantele de deviere a traficului.

Organizatorii, Asociația Clubul Sportiv C.B. Rally Vest, vor solicita sprijinul agenților de poliție, care vor opri circulația rutieră și vor furniza șoferilor informații asupra posibilelor variante de ocolire.