Calendarul pentru concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar

A fost dat publicităţii calendarul pentru concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar viitor. Cadrele didactice pot depune dosarele de înscriere în sediile inspectoratelor şcolare sau online în perioada 9 – 16 iulie 2020.

Proba scrisă va avea loc pe 29 iulie, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare, iar primele rezultate vor fi afişate pe 4 august, notează RRA.

Timp de două zile pot fi depuse contestaţiile, iar pe 11 august vor fi anunţate rezultatele finale.