Atelier de scenariu de film la Institutul Francez

Institutul Francez din Timișoara și Lucian Ionică le propun liceenilor un atelier de scenarii de filme foarte scurte. În săptămâna 4-8 februarie 2019, adolescenții de la 16 la 18 ani pot învăța gratuit cum se concepe un scenariu de scurtmetraj, de la structurarea poveștii până la conturarea personajului.

Realizator al peste 40 de filme documentare şi reportaje TV, conf. dr. Lucian Ionică va desfășura un atelier interactiv care pornește de la creații premiate la Festivalul International «Très court», dar și de la alte filme de acest gen sau chiar de la povestiri de mici dimensiuni.

Atelierul se va desfășura în limba română, din 4 până în 8 februarie, de luni până vineri, de la 14:00 la 16:00. Cei interesați se pot înscrie până în 30 ianuarie, sunând la Institutul Francez (0256490544) sau trimițând un e-mail la adresa: contact.timisoara@institutfrancais.ro. Se acceptă un număr de maximum 10 participanți. Înscrierea este gratuită.

Foto: Institutul Francez