„ARound the city” – cum se vede patrimoniul cultural al Timișoarei printr-o aplicație de realitate augmentată

În Anul european al patrimoniului cultural, Institutul Francez din Timișoara, Centrul Cultural German din Timișoara și asociația Prin Banat pregătesc o aplicație inovatoare care să revitalizeze locuri încărcate de istorie din oraș. ARound the city app va folosi realitatea augmentată pentru a face posibilă o experiență 2.0 de descoperire a patrimoniului.

Timișorenii sunt invitați la o prezentare a versiunii demo a aplicației, miercuri, 24 octombrie 2018, de la ora 18:30, în cafeneaua D’arc. Cei prezenți vor afla ce aduce în plus realitatea augmentată și care vor fi funcționalitățile aplicației „ARound the city”. Seara este completată de un spectacol vizual și sonor al asociației Simultan. Evenimentul, cu intrare liberă, este inclus și în programul Bienalei timișorene de arhitectură.

Proiectul ARound the city app se desfășoară în 3 orașe din România – București, Cluj-Napoca și Timișoara. Aplicația este dezvoltată de specialiști în IT și de actori din mediul cultural.

Foto: Institutul Francez Timișoara