Westcity
Bun Venit, pe site-ul nostru

Stirile orei 14
In urma unei analize efectuată de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră s-a constatat că în prima jumătate a anului, procentul de persoane care au tranzitat vămile din Timiş este mai mic cu 31%. În ceea ce priveşte faptele ilegale, şi aceastea s-au redus simţitor, fiind constate 175 infracţiuni şi contravenţii în raport cu cele peste 1.500 ilegalităţi inregistarte în 2009. Singurele care s-au menţinut aceleaşi sunt cazurile de contrabandă cu produse accizabile, poliţiştii de frontieră descoperind aprox 180.000 de pachete de ţigări şi peste 1300 litri de alcool. Inspectorii susţin că supravegherea şi controlul trecerii frontierei s-au intensificat în semn de pregătire pentru aderarea la Spaţiul Schengen.
Campania de strângere de ajutoare pentru sinistraţii din zona Moldovei desfăşurată la Timişoara a luat sfârşit . Timişorenii au reuşit să strângă 8 tone de alimente, 6 tone de apa şi haine, 16 tone de făină şi cereale, dar şi cherestea şi vopsea pentru reconstrucţia caselor. Transporturile vor pleca în următoarele zile la sinistraţii din estul ţării şi din Suceava.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş are disponibile, în acest moment, 462 de locuri de muncă vacante. Cele mai multe joburi se adresează muncitorilor necalificaţi din industria automotivelor, pentru care sunt disponibile 154 de posturi. La mare căutare sunt şi zidarii, zugrăvii, sudorii şi tâmplari sau alte meserii din domeniul construcţiilor dar şi paznicii, femeile de serviciu şi secretarele. În ceea ce priveşte oferta de locuri de muncă pentru şomerii cu studii superioare , această este destul de redusă, respectiv sub 5% din totalul posturilor vacante. Mai exact se caută un contabil, doi ingineri şi opt arhitecţi.