Stirile orei 12

Potrivit premierului Emil Boc, pensiile speciale vor fi recalculate până la 1 septembrie iar cele militare până la finele anului. Din această categorie fac parte 6 250 pensii speciale ale personalului auxiliar din instanţe, diplomaţilor, parlamentărilor, personalului aeronautic şi al Curţii de Conturi şi 168 000 de pensii militare de stat care depăşesc suma de 3000 de lei. Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri normele metodologice de recalculare a pensiilor potrivit cărora pensile speciale vor urma să fie achitate într-un nou cuantum începând cu ianuarie 2011. Astfel, economiile prognozate de Guvern se ridica la 86,8 milioane lei în 2010, 260,6 milioane lei în 2011 şi 267,9 milioane lei în 2012.

 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş ar putea fi executată silit. Aceasta este decizia definitivă şi irevocabilă pe care au primit-o angajaţii care au dat în judecată instituţia pentru a-şi primi sporurile salariale. Angajaţii DGASPC au hotărât să acţioneze în instanţă după ce conducerea a refuzat să mai acorde sporurile de dispozitiv începând cu luna iulie a anului 2009. În urma deciziei primite, câstigatorii procesului pot să demareze în orice clipă blocarea conturilor instituţiei angajatoare.

 

Anul acesta pensionării au la dispoziţie mai puţine bilete de tratament decât în alţi ani. Guvernul a decis că în lunile iulie şi august, vârstnicii pot merge la tratamente balneare numai  în cele 7 staţiuni din ţară administrate de Casa Naţională de Pensii. Este vorba despre staţiunile Buzias, 1 Mai, Geoagiu Băi, Olăneşti, Pucioasa, Bala şi Amara. Din cele 10 000 de cereri depuse la Casa Judeţeană de Pensii Timiş, 3000 de pensionari au primit deja biletele pentru tratament. Cu toate acestea, autorităţile spun că numărul maxim de tichete care va ajunge în Timiş nu va depăşi 5500, faţă de cele peste 8000 câte au fost în anul 2009.

 

În această seară, începând cu ora 20 va debuta ce-a de-a 4-a ediţie a festivalului IRAF. Startul festivalului se va da în clubul Daos cu un concert al trupei Swing Manouche Project şi o proiecţie de filme. Organizatorii au pregătit pentru timisoreni 4 zile în stil balcanic, cu târguri de obiecte realizate de artişti de etnie romă, expoziţii foto, workshopuri, concerte dar şi un spectacol de foc. Accesul la manifestările organizate de IRAFse face pe bază de bilet, preţul acestuia fiind de 10 lei pentru prima seară şi 22 de lei pentru fiecare din serile următoare.