Facilități online de pe www.aquatim.ro, temporar indisponibile

Aquatim avertizează clienții că anumite facilități ale aplicației de plată on-line de pe site-ul societății,www.aquatim.ro, sunt temporar indisponibile. Încărcarea noilor facturi în conturile online ale clienților se face, momentan, cu întârziere, iar vizualizarea plăților realizate nu este posibilă, menționează cei de la Aquatim. Disfuncționalitățile menționate sunt probleme de moment, apărute în cursul implementării, la Aquatim, a unei noi soluții software de gestionare integrată a datelor, și sunt în curs de soluţionare.

“Plățile prin aplicația online funcționează și decurg, ca şi până acum, în condiții de securitate pentru clienți, iar Aquatim încasează în maxim 24 de ore sumele astfel transferate. “Reamintim clienților că pot plăti factura de apă şi în rețelele bancare, la unitățile poștale, la comercianții din reţelele PayPoint, Mobile Distribution și prin serviciul Westaco Express, disponibil în stațiile OMV. Soluția software în implementare va aduce beneficii, pe viitor, și clienților noştri, făcând posibilă introducerea de facilități suplimentare în contul on-line”, mai transmite Aquatim.